Cu Claudia – Zâmbește, ești acasă

Bine ai venit. Știu că ai dus multe. Dar poate a venit timpul să nu le mai cari singură.

Uneori, nu oboseala fizică ne doboară.

Ci aceea de a fi mereu, acolo, pentru ceilalți.

De a ști ce să spui, cum să reacționezi, ce să repari, cum sa fii totul pentru toți.

De a părea „bine” — când, în tine, e o liniște grea sau un haos mut.

Poate că ai tăcut prea mult.

Poate că nu mai știi cine ești atunci când nu mai ești pentru toți ceilalți.

Poate că te uiți în oglindă și îți e dor de o versiune a ta pe care ai pierdut-o printre roluri, griji și „așa trebuie”.

Dacă simți toate astea…a venit momentul să știi că nu NU EȘTI SINGURĂ.

Aici, în acest colț de blog, nu trebuie să porți nimic în plus.

Nici zâmbetul fals, nici răspunsul diplomat, nici măștile pe care le porți zi de zi.

Poți să intri așa cum ești. Cu oboseala ta. Cu întrebările tale. Cu neliniștea ta.

Nu trebuie să fii altcineva.

Nu trebuie să demonstrezi, să impresionezi sau să „te dezvolți”.

Tot ce te invit să faci este să te oprești puțin.

Să-ți dai voie să simți.

Să te aduni înapoi în tine.

Voi scrie aici despre tot ce n-am avut timp să ne spunem.

Despre cum te pierzi încet, dar sigur, când trăiești pentru ceilalți.

Despre dorul de tine. Despre liniștea aceea care nu vine din afară, ci din faptul că, în sfârșit, te-ai regăsit.

Voi scrie fără filtre.

Pentru că nici tu n-ai nevoie de ele.

Blogul acesta e un loc simplu, dar viu.

Poate fi banca ta de liniște. Poate fi oglinda. Poate fi vocea pe care o cauți într-o zi în care nu mai vrei să fii puternică.

Dacă simți că ești aici cu un motiv, dacă te-ai regăsit măcar într-un rând, atunci...rămâi.

Nu e nevoie să vorbești.

Dar dacă vrei — eu te ascult.

Zâmbește.

Ești acasă.